Guvernul a adoptat în ședința de joi o masivă ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, menită să transpună "corect și complet" în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentele europene în materie și care prevede, printre altele, că Executivul poate interveni în formarea prețurilor de furnizare a energiei electrice doar în cazul clienților casnici vulnerabili sau afectați de sărăcie energetică.
Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV că coaliția de guvernare discută în prezent modificarea Legii offshore, el explicând că nu ar fi fost oportună modificarea actului normativ înainte de aprobarea în AGA a tranzacției prin care compania de stat Romgaz va prelua subsidiara românească a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile asupra concesiunii Neptun Deep, cel mai mare perimetru de gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre.
Legea energiei a fost modificată pentru a se reglementa intrarea sub "tutela" Comisiei Europene și a legislației comunitare a tuturor acordurilor de interconectare a sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din state vecine nemembre ale Uniunii Europene, dar și pentru a se da posibilitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să coopereze și să se consulte cu instituțiile omoloage din aceste state pentru aplicarea normelor UE privind piața internă a gazelor.
Legea energiei ar putea fi modificată pentru a se reglementa intrarea sub "tutela" Comisiei Europene și a legislației comunitare a tuturor acordurilor de interconectare a sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din state vecine nemembre ale Uniunii Europene, dar și pentru a se da posibilitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să coopereze și să se consulte cu instituțiile omoloage din aceste state pentru aplicarea normelor UE privind piața internă a gazelor.
Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 a fost modificată în dată de 25.09.2020, sancțiunile pe care autoritatea de reglementare ANRE le poate aplică fiind majorate în cazul faptelor de manipulare sau chiar tentativă de manipulare a pieței. Practic, participanții la piață angro vor putea fi sancționați cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală, fără a mai avea posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii.
Legea prevenirii va fi reanalizată pentru a fi actualizate drepturile și obligațiile firmelor care sunt supuse activităților de control, precum și a atribuțiile autorităților care constată contravențiile și aplică sancțiunile. De asemenea, ar urma să fie eliminate situații absurde, în care Legea prevenirii protejează, de exemplu, autorități locale care nu-și îndeplinesc obligațiile față de cetățeni. Legea prevenirii trebuie să rămână doar pentru protejarea mediului de afaceri în relația cu autoritățile, a declarat pentru Profit.ro ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu.
Pentru refuzul racordării de noi clienți și al finanțării lucrărilor necesare, operatorii vor risca inițial amenzi între 8.000 și 200.000 lei. Dacă se vor încăpățâna să refuze în continuare, amenda va urca la 1% - 5% din cifra de afaceri, iar ulterior operatorii recalcitranți vor fi excluși de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.
Comisia de Industrii a Camerei Deputaților are în vedere abrogarea prevederii din Legea energiei care nu permite clienților industriali existenți precum ELCEN racordarea directă la sistemul național de transport al gazelor naturale gestionat de Transgaz. În acest fel, ELCEN ar economisi banii pe care îi plătește în prezent operatorului rețelei de distribuție a gazelor din Capitală, Distrigaz Sud Rețele.
Deținătorii de centrale electrice producătoare de energie regenerabilă se tem că producția lor își va pierde accesul prioritar în rețelele electrice după modificarea recentă a Legii energiei, ceea ce, susțin ei, contravine legislației europene în vigoare, și avertizează că modificările la lege ar constitui o formă mascată de ajutor de stat pentru termocentralele pe cărbune
Deputații au adoptat în unanimitate o modificare la Legea energiei care permite producătorilor controlați de stat care au prețuri competitive pe piață, Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să-i "subvenționeze" pe cei cu costuri mari, cum ar fi termocentralele din cadrul Complexurilor Oltenia și Hunedoara, prin încheierea de contracte bilaterale prin care să-și vândă energia produsă "la pachet".
Președintele României a trimis miercuri spre reexaminare Parlamentului recentele modificări adoptate de Legislativ la Legea energiei electrice și gazelor naturale, printre argumentele solicitării șefului statului regăsindu-se parțial și criticile formulate anterior la adresa actului normativ de către Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
Legea 123 a energiei electrice și a gazelor naturale, actualizată ultima dată în septembrie 2012, va fi modificată, un proiect în acest sens urmând să fie promovat în Guvern în perioada următoare, iar una dintre principalele noutăți privește definirea consumatorului vulnerabil, care trebuie protejat, a declarat luni, pentru News.ro, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.